Ross Taylor

  • Dinți, unde ar trebui să fie unghii

    Ross Taylor

    12.04.2017 - 17.06.2017

    (click pe imagine pentru vederi din expoziție)

     

    Suntem încântați să vă invităm la deschiderea primei expoziții personale în România a artistului Ross Taylor, Dinți, unde ar trebui să fie unghii, miercuri, 12 aprilie, începând cu 7 pm.

     

    „După ce, în sfârșit, a reușit să elibereze perna plină de pete unsuroase, a înhățat, sfâșiat și apucat cu ranchiună șervețelele umede și la fel de putrezite care rămăseseră blocate în partea de sus a burlanului. Ce dracu’ s-a-ntâmplat aici? Deși nu se plânsese nimeni de vreo scurgere de apă în partea asta a clădirii, el s-a simțit totuși obligat să exploreze și această ‘tranșee’ aproape ascunsă și mlăștinoasă de la capătul complexului de studiouri. Studioul 21 era situat în curtea din spate iar burlanul blocat îi aparținea în totalitate. Din frustrare, sau poate doar din furie, deținătorul studioului 4 a vrut să pună ochii pe potențialul vinovat, sau măcar să arunce o privire scurtă și ascunsă la felul în care se prezenta spațiul de dedesubt. În timp ce pietre și oscioare minuscule îi înțepau palmele, s-a aplecat încet peste plasticul ondulat și îngălbenit și a privit cu atenție în jos. Ăsta cu siguranță era un spațiu jalnic. Era ca și cum s-ar fi uitat la paharul murdar de la capătul patului, pe jumătate băut și acoperit de praf umed și amprente gravate după o noapte de pomină de acum câteva luni.  

      

    Deținătorul studioului 4 a scanat atent suprafața unsuroasă a acoperișului în speranța de a găsi ceva dovezi în legătură cu burlanul. Dar peștera micuță și murdară de dedesubt s-a dovedit a fi nemișcată; avea o atmosferă călduroasă și greoaie ce părea să se extindă ușor în toate direcțiile. Era genul de atmosferă similară cu cea din toaleta unisex ascunsă undeva pe la etajul trei al bibliotecii centrale din Islington. Recent ‘vizitată’ și cu acea amărăciune în aer a unui scremut proaspăt. O toaletă în care îți atârni curul cu vreo zece centimetri deasupra și te rogi la Dumnezeu ca partea din spate a picioarelor să nu cumva să atingă suprafața caldă a colacului și nici fâșiile de hârtie rămase în urma ștersului viguros a utilizatorului precedent. Sub picioare, părea să se întindă un covor murdar de culoarea piersicii, așternut ca o bucată de pământ reavăn și încărcat cu farfurii mucegăite, plase șifonate de culoarea cobaltului și bucăți de hârtie maro imprimate cu pete de merdenele uitate care străpungeau și în același timp hrăneau crusta strălucitoare a podelei.   

      

    Ăsta nu e un studio real. E o cocioabă susținută de pereți din rigips. Un fel de petec monstruos și greu de identificat în strutura clădirii. Parțial stomac, parțial peșteră neolitică de vise, un loc în care să-ți depozitezi și să-ți aduni toate obiceiurile rele. Un spațiu în care să-ți proiectezi toate zgârieturile, ștersăturile, pârțurile puturoase și sudoarea. Pereții lui par să fie complet lipsiți de orice lucrări deși sunt tencuiți cu o mâzgă maronie densă alcătuită din tipicul noroi pictoricesc, rămășițe de la ascuțitul creioanelor, capse îndoite și învelitori de acadele sfâșiate. Această căptușeală este învinețită și străpunsă neîntrerupt cu scopul continuu de a înlesni trecerea unei Pastile-fără-sfârșit, a unui suvenir metalic ca o pepită, uzat și anarchic, ce iese pe partea cealaltă ca o idee mică, arsă și pietrificată. Are suprafața ușor zgâriată, stoarsă, sfredelită, suptă și mestecată, erodată de lanțul neîntrerupt de dinți și intestine. Complet curățată de orice culoare. Curățată de tine, curățată de părinții tăi, de părinții părinților tăi, de părinții lor.  De primii care au decis să nu mai vâneze și, în schimb, să rămână în urmă. Ale căror gheare micuțe și păroase ne-au sculat din somn cu desenele și spiralele lor, și care au bâjbâit necontrolat prin întuneric de unde cică s-ar fi înfiripat ușor și conștiința. Ăsta era într-adevăr culcușul unui artist-fiară, sălbatic și neîmblânzit, făcând parte dintr-o populație inconștientă, distructivă și autodidactă care a pus stăpânire peste această colibă-templu cu acoperiș de sticlă. Genul de meșteșugar care nu mai lasă nimic în strachină, împingând și amestecând tot și toate deasupra flăcării de aragaz. Genul de pictură care mereu sfârșește prost. Genul de studio unde întotdeauna arde câte ceva. O pictură năroadă și încăpățânată care merge de colo până colo pe patru cioturi, fără mâini și fără picioare, atribuindu-și toate lucrurile greșite și având la purtător o sumedenie de idei cleioase ce vin cu genul ăla de decizii care nu te ajută sa termini niciodată nimic. 

      

     În timp ce s-a ridicat cu repeziciune, deținătorul studioului 4 a simțit dintr-odată cum plasticul ondulat al acoperișului scârțâie și îi crapă sub palme. Podeaua a început să se agite, ceva părea să se ascundă acolo. Mormanele de mizerie au alunecat și s-au dat la o parte, iar o pereche de mădulare ce se mișcau cu încetinitorul au ieșit ușor la iveală dintre dărâmături, împleticindu-se dureros. Cum ieșea cu capul înainte, urechile îi erau ciuruite iar nasul avea bucăți întregi lipsă. Era într-adevăr o creatură dărăpănată, un fel de cutie cu membre moarte care își păstra cu greu echilibrul, adăpostind acel tip de structură ce părea tencuită cu un strat de grăsime adolescentină. Mut de uimire, deținătorul studioului 4 a privit nemișcat cum acea creatură a alunecat cu neîndemânare spre peretele din capătul studioului, împingându-și în jos cu grosolănie pantalonii învechiți Adidas Cooltech ¾ și ghidându-și organul genital spre o sticlă de apă Evian de un litru jumate pe care a umplut-o cu rapiditate cu un pișat de cea mai întunecată culoare posibilă. Când a terminat cu această urină colosală, s-a apucat să-și ridice încet pantalonii (care între timp îi ajunseseră  la glezne), a înșurubat înapoi capacul și, pe vârfuri, a încercat să balanseze acest mic ‘cadou’  pe un raft foarte șubred de lemn care îi venea chiar deasupra capului. De pe-acum era clar că această porțiune a  studioului era presărată cu tot felul de exemplare similare și devenise un fel de depozit de forme umflate, strălucitoare, toate umplute cu un pișat galben-verzui de aceeași intensitate, dacă nu și mai întunecat. 

      

    Membrul studioului 4 văzuse suficient de multe, dar era prea speriat să facă vreo mișcare ca să nu-și dea de gol investigațiile mojice. Complet epuizată, răvășită si obosită, lighioana de dedesubt, acoperită în totalitate cu solzi, s-a întors cu 180 de grade, și-a sprijinit spatele de peretele jupuit și a alunecat usor într-o porțiune înghesuită de sticle, gata s-o proptească. S-a oprit un moment, sprijinindu-și pumnii solzoși pe genunchi. Creatura suferea de o mahmureală infernală; era o stare real de brutală. Iritată de lumina și căutând alinare, arătarea  și-a acoperit fața solzoasă cu palmele ca s-o răcorească și a tras un căscat înfiorător. Un singur detaliu din întâlnirea de azi mai ieșea acum în evidență. Deținătorul studioului 4 s-a holbat pătrunzător, reușind să observe cu stupoare că acolo unde ar fi trebuit să fie unghiile creaturii, acum creșteau niște dinți terifianți, chiar la capătul unde i se terminau degetele. Și, în mod automat, unde fuseseră odată dinții jivinei, acum era doar o înșiruire de unghii murdare și crăpate. Monstrul neghiob a continuat să se holbeze imediat sub picioarele omului uluit. Docil, dar cu mintea agitată. Înconjurat de o plictiseală de studio convulsivă și necontrolată. Grilajul din fața somnului; refugiul nostru reptilian și întunecos. Așteptând o schimbare. Așteptând că mintea să se scurgă și să alunece împleticit spre un abis nocturn cu reflecții de mercur.  

      

    Noi zgâriem, zgâriem și tot zgâriem în jurul găurii cheii…se lasă un reziduu, iar mâinile îți miros acum la fel ca el.

     

    Ross Taylor s-a născut în Ruislip în 14,017 î.Hr., 1886, 1982 și 2042 d.Hr.” 

     

    Expoziția poate fi vizitată până pe 17 iunie 2017, miercuri-sâmbătă între orele 13-18, iar în restul săptămânii pe bază de programare.

     

    Credite foto: Mădălina Zaharia, Ben Westoby

     

     

    FACEBOOK / TWITTER




    BACK TO PAST EXHIBITIONS